De ce își bagă Joachim Low mâna in zone intime și apoi o duce la nas?


Cei mai mulți dintre voi ați văzut gesturile nepotrivite și inconștiente ale antrenorului echipei de fotbal Germania – Joachim Low. Camerele de filmat l-au surprins de mai multe ori, vârându-și mâna dreaptă în zonele intime sau sub braț, pentru ca mai apoi să ducă aceeși mână, satisfăcut, la nas.

Dacă aceste gesturi sunt sau nu dezgustătoare, așa cum au scris mai multe ziare, vă las singuri să hotărâți, eu doar voi încerca să privesc obiectiv ce se ascunde în spatele acestui comportament.

de-ce-isi-baga-Joachim Low-mana-in-chiloti

Poate că știați deja, că odată cu eliminarea traspirației, pe lângă toxine și săruri, este eliberată și o cantitate însemnată de feromoni. Dacă ești printre cei care nu stiu ce sunt feromoni, află că sunt o un fel de hormoni, substante secretate de anumite glande din corpul nostru, însă spre deosebire de aceștia, feromoni acționează în afara corpului. Bărbați eliberează feromoni numiți androstenone și androstadienone, ce au rolul de a atrage celălalt sex, având un efect mai puternic atunci când femeia se află în perioada de ovulație.

Binențeles că totul se face în mod inconștient, comunicarea este la nivel chimic, dar efectele sunt în plan fizic. De pildă un studiu făcut la Wellesley College in the USA a constatat că femeia își reglează ciclul menstrual în funcție de nivelul de feromoni primiți de la mascul; iar acolo unde nu există mascul în preajmă (v. manăstirele de maici) perioada menstrelor lunare se uniformizează.

maicute
Cercetători chinezi de la Chinese Academy of Sciences, au descoperit că nu doar femeile sunt atrase de feromoni masculini dar și cei cu orientare sexuală de tip gay sau bisexual.

În situații de tensiune psihică, precum cele în care miză este foarte mare, corpul individului intră într-o stare de stres accentuat, timp în care, pe lângă o mulțime e procese interne, se secretă în organism testosteronul. Acest hormon, responsabil de cantitatea de feromoni eliberată, crește și în timpul unui meci de fotbal, așa cum au demonstrat-o autorii unui studiu de la Universitat de València.

Adulmecarea mirosurilor provenite din zone ale corpului predispuse la transpirație ar putea avea mai multe explicații:

femei-mastrubandu-se

1.Conform unui studiu apărut în Journal Archives of Sexual Behavior, femeile cu un nivel al testosteronului ridicat sunt mai predispuse către autosatisfacere, preferând masturbarea în locul unei partide de sex cu un partener. Pentru sexul masculin, încă nu s-au făcut încă studii, dar nu m-ar mira să se petreacă același lucru și la bărbații a căror nivel de testosteron este ridicat – Cunoscându-se faptul că eliberarea de energie sexuală, indiferent prin ce mijloace, produce relaxare corporala și printre multe altele, duce la scaderea stresului, este posibil ca aceste manifestări instinctive să fie o tocmai o metodă de prestimulare a organismului cu scopul eliberării unor alte substanțe chimice cu potențial calmant și relaxant

bisexual

2.Prezența feromonilor masculini produc plăcere, relaxare și atracție atât pentru femei cât și pentru bărbatul gay cel bisexual – Sunt surse care spun că Joachim Low, nici nu a infirmat nici nu a confirmat, zvonul conform căruia are o altă orientare sexuală decât cea cu care l-a înzestrat natura; faptul că este căsătorit cu o femeie, ne-ar putea face să credem că totul este doar un zvon, însă lipsa copiilor ar putea ridica unele semne de întrebare!

copil-gras-strambandu-se

3.Cercetători de la Universitatea Exeter Medical School au descoperit că mirosurile provocate de gazele intestinale, au un efect calmant și chiar vindecător asupra subiectului emițător, corpul recunoscând semnătura unică la nivel genetic –
probabil din această cauză, mirosurile emanate de noi ni se par mai puțin dezgustătoare decât cele ale altor persoane, ba mai mult, unii indivizi găsesc chiar plăcere în inhalarea mirosurilor de proveniență autohtonă – Mergând pe același fir, putem extrapola efectul relaxant, calmant și vindecător și asupra mirosurile proprii provenite din alte surse decât intestin.

Gandurile tale reflectă sufletul tău?

comments