Fiind început de an, probabil că majoritatea celor care citesc aceste rânduri și-au stabilit deja o serie de obiective de atins în anul în care tocmai am intrat.

Iată câteva idei de obiective, ce te vor ajuta să devii mai puternic d.p.d.v mental, să capeți mai multă încredere în tine, să creezi relații de calitate și binențeles, să devii mai fericit(ă).

  1. Voi petrece cel puțin 15 minute pe zi pentru a reflecta la viață mea, la poziția mea în prezent și direcția spre care mă în drept în viitor.
  2. Voi face lunar, cel puțin un lucru pe care în trecut l-am considerat ca fiind dificil.
  3. Voi ține un jurnal în care voi nota saptamânal pentru ce sunt recunoscător în aceea săptămână.
  4. Voi avea mai multă grijă de sănătatea mea fizică, psihică și emoțională.
  5. Mă voi iubi mai mult și mă voi critica mai putin.
  6. Voi fi mult mai atent la emoțiile mele și la factorii declanșatori, fără a mă identifica cu aceste emoții.
  7. Voi face primul pas în direcția împlinirii obiectivelor mele de viața, cele pe care le-am tot amânat ani la rândul.
  8. Voi petrece mai mult timp de calitate cu persoanele dragi din viața mea.
  9. Îmi voi crea o viață care să fie în acord cu valorile mele și adevăratele mele nevoi.
  10. Voi renunța la un obicei de care îmi doream să scap de mult timp.
  11. Voi fi mai autentic în relațiile mele, exprimând ceea ce simt, atunci când consider că ceea ce vreau să spun este în folosul relației.
  12. Voi oferi laude și încurajari, atât celorlalți cât și mie însumi, ori de câte ori am ocazia.


Succes și la mulți ani!

Gandurile tale reflectă sufletul tău?

comments