Este ora 1.AM, nu am somn, sunt foarte revoltat de sistemul educational din Romania!
Am trei copii, dintre care unul in clasa a X a, unul în clasa IV si cel mai mic la gradi, grupa mijlocie
Sunt revoltat pentru că am ajuns să-i cer fetitei mele din clasa a IV sa mai lase temele și să iasă afară. Nu m-am gandit niciodată că voi face asta, în condițiile în care, copil fiind, abia mai avem timp să fac temele, petrecându-mi mai tot timpul, afară la joacă.
Mi-a spus azi că o doare capul; are 10 ani! Eu nici acum nu știu ce e durerea de cap, dar micuța a stat azi toată ziua să facă nu știu câte teme și era frustrată că mai avea de învățat la o materie la care era posibil să aibă mâine test!
Oare ce-și dorește acest sistem de la ei, îi vrea pe toți academicieni? Își dorește să creeze acei indivizi care au bifat, trecând prin viață, scoli si au obținut diplome, dar care sunt terminați psihic, epuizați înainte de a intra cu adevărat în viață, incopentenți în ceea ce privește modul de a construi și întreține relații sănătoase, prea stresați ca să se mai bucure de viață și prea bolnavi pentru a mai ajunge la pensie?!
Nu aștept un răspuns, mă întreb cât mai rezistăm să înghițim toate aceste dejecții ale unui sistem putrezicios.
Am oameni care vin în terapie, care par că au reușit în viață, au tot ce își doresc d.p.d.v material și o poziție socială de invidiat, dar care acum trag ponoasele acelor ani de presiune psihică, de a fi cel mai bun, … e trist să vezi oameni la 60 de ani, care încă mai caută acceptarea și iubirea părinților, care nu le-au spus niciodată cât de mândri au fost de ei, ci doar că TREBUIE să facă ceva, să devină cineva, să….
Of, Doamne în ce hal am ajuns….
Mi-e greață de mine, pentru că am ajuns să fiu nevoit să-mi forțez copiii să corespundă acestui sistem ce le fură copilăria, viața; le omoară curiozitate, imaginația, creativitatea, unicitatea; îi pune pe toți într-o oală și ies de acolo cu toții o cioarbă acră, numai bună de dat la porci.
Sunt cuvinte dure, dar nu de ură ci de durere…
Să vă mai zic și de fata cea mare?!
O copilă minunată, crescută cum am știut mai bine, uneori anevoios, pentru că nu ne-a învățat nimeni cum să fim acei părinți potriviți cu nevoile copilului. Am căutat să-i transmitem un stil de viață echilibrat, s-a dezvoltat armonios, cu mult bun simț, respect, acceptare și multe calitați și talente(având bursă din clasa VI). Pe ea am pus și mai multă presiune, repetându-i mereu convingeri din zona “Dacă n-ai carte, n-ai parte”.
Și ce am făcut din ea, un copil disperat și anxios în legătură cu viitorul ei, cu ceea ce va face când va termina liceul, facultatea,…
Am optat pentru un liceu apropiat si potrivit cu aspirațiile ei și a fost repartizată la Xenopol. La început, a fost încântată, însă cu timpul modul ei echilibrat a fost încet, încet dezechilibrat de presiunea temelor, multitudinilor de proiecte, bulling-ul unor colegi mult prea (dez)afectați de explozia hormonală( ce i-a tranformat pe toți în niște organe genitale masculine și le-a virusat vocabularul cu un cuvânt vulgar, pe care îl folosesc în mod obsesiv: C**IE), precum și ingnoranța profesorilor depășiti de situație.
Acum am discuții cu ea, aprope zilnic, încercând să o facă să înțeleagă că ea este mai importantă decât școala, profesorii, colegii sau orice sistem de rahat de oriunde din lumea asta… însă mă simt un fel de meșterul Manole, aproape tot ce zidesc la ea în ziua armoniei, se darâmă în noaptea neagră a frustrării generată de școală.
Voi cum vă descurcați cu copiii vostri?
