Divorțul cu copii mici sau majori, amiabil la notar sau tribunal, este tot divort!

Am vazut cum oameni puternici, aflați sub presiune, iau decizii foarte proaste, pe care mai apoi le regretă.

Am văzut oameni aparent puternici, care nu sunt în stare să ia o decizie, de teama nesiguranței viitorului.

Am văzut și oameni slabi, care au ales bine, chiar dacă, în momentul alegerii au simțit că “pică cerul pe ei”.

Indiferent de caracterul omului, decizia de a divorța sau nu, este una dintre cele mai grele decizii din viața unei persoane!

Iar atunci când, într-un final, după multe dispute, unul sau ambii parteneri se decid să divorțeze, aceștia aleg să se focuseze mai mult pe propriile lor interese și mai puțin sau deloc pe interesului pe care îl mai au în comun, respectiv sănătatea psihică a copiilor acestora. 

Divorțul culminează cu problema partajului, iar dacă nu există nimic de împărțit, se împarte custodia copiilor și fac din această luptă un război personal, o bătălie a orgoliilor, în care fiecare își folosește armele din dotare pentru a-și exprima furia și nemulțumirea, uitând aproape complet de rolurile pe care le au în viața copiilor, singurul motiv pentru care nu pot încheia definitiv și irevocabil relația lor.

***

Dragi mei soți și soții, dacă simțiti că nu mai puteți trăi împreună, dacă nu vă mai întețegeți de niciun fel, deși ați încercat tot felul de metode, inclusiv terapie de cuplu, ce rost are să vă chinuiți tot restul vieții gândindu-vă că face-ți un bine copiilor!

Am crescut într-o familie în care mama s-a sacrificat, cum zicea ea “pentru noi, copiii”. Acum știu că era mai mult de atât, dorea să-și păstreze intactă imaginea de sine, fiind în acord cu o societate în care valorile creștine sunt ridicate la rang de adevăr absolut, precum și să corespundă așteptărilor rudelor, prientenilor sau cunoștiințelor –  gândindu-se mai mult la “ce o să zică lumea?” decât la cum îi este ei în relație.

Ar fi putut să aleagă divorțul, însă nu a făcut-o, îi păsa mai mult de tata, de ce zice lumea, de noi, decât de ea însăși. La 48 ani, în urma unui control medical, a aflat că are cancer , iar un an mai târziu, la 49 de ani a și murit. Ar fi putut să fie altfel, dar a ales să rămână într-o relație în care nu mai avea nicio bucurie, dar cu ce preț?! Credeți că a meritat?!?

Aș fi preferat să o văd pe mama fericită, chiar refăcându-și viața cu un alt bărbat, dacă acest lucru i-ar fi adus bucurie; mă gândesc că poate, acum, ar fi fost încă în viață, bucurându-se de prezența celor patru nepoate. Tata a supraviețuit și fără ea, și așa singur, a mai trăit încă șase ani, iar dacă ar fi fost mai conștient de sine, ar fi trăit și mai mult.

Noi copiii am crescut, ne-am luat lecțiile și ne-am făcut fiecare familia sa, în acord cu valorile și nevolile noastre personale, eu am trei copii, fratele meu, unul, niciunul dintre noi nu a divorțat până acum.

Credeți că mi-a fost ușor? Nu chiar! Au fost momente în care am zis: “până aici, nu ne întelegem, trebuie să divorțăm”, însă am ales să lucrez mai mult cu mine, am citit, am fost la cursuri, m-am autoeducat, am învățat să-mi asum cu responsabilitate rolurile și consecințele alegerilor, am învățat să spun “Îmi pare rău!” și “Te iubesc!” atunci când simțeam. Am descoperit că acele momente grele, din relația mea de cuplu, au fost cele mai constructive pentru familia noastră.

**


Indiferent de ce aveți voi doi de împărțit și de modul în care alegeți să vă încheiați socotelile, nu neglijați ceea ce, îmi imaginez că, este cel mai important pentru voi la momentul prezent, sănătatea psiho-fizico-emoțională a copiilor voștri. Faceți în așa fel încât să fie cât mai puțin cu puțință afectați de decizia voastră în calitate de părinți.

Oricare va fi alegerea pe care o ve-ți face, este important să vă asumați consecințele, să vă urmați interesul personal în acceși măsura în care urmăriți binele copilului. Oricum ar fi, copilul va crește, se va dezvolta și se va adapta situației din noua viață, va învăța: fie să se sacrifice, renunțând la sine, fie, cu puțin noroc și ajutor psihoterapeutic, să-și asume libertatea de a fi în armonie cu sine și cu ceilalți.

Leave a comment